ARAS, în prima linie a reducerii riscurilor și prevenirii HIV
ARAS și-a continuat în perioada octombrie- decembrie 2025 rolul cheie în prevenirea HIV și în integrarea conceptului de reducere a riscurilor (harm reduction) în politici și practici la nivel local, național și european.
1. Reducerea riscurilor pentru persoanele care consumă droguri și comunitățile vulnerabile
La final de an, ARAS a organizat:
- Workshopul online „Înțelegerea Noilor Substanțe Psihoactive (NPS)- Abordare și intervenții” (16- 18 decembrie), în cadrul proiectului Erasmus+ NEHRD, axat pe formarea profesioniștilor care lucrează cu persoane consumatoare de droguri.
- Un atelier introductiv de reducere a riscurilor în Sectorul 5, ultima întâlnire a proiectului Petit Paris, pentru a sprijini organizațiile și instituțiile locale să integreze harm reduction în activitatea lor curentă.
- Atelierul de reducere a riscurilor pentru studenți la psihologie (8 noiembrie), găzduit la sediul ARAS, pentru viitori specialiști interesați să lucreze cu persoane care consumă droguri.
În paralel, ARAS a continuat, pentru al doilea an, seria de întâlniri de reducere a riscurilor cu instituții publice și private, printr-o sesiune organizată împreună cu DGASMB și găzduită de Primăria Municipiului București, care a reunit peste 45 de participanți din 20 de instituții- un pas important spre integrarea reducerii riscurilor în serviciile locale.
2. Cooperare europeană și advocacy în domeniul drogurilor
ARAS a fost prezentă la Forumul Societății Civile privind Drogurile al Comisiei Europene, în calitate de membru al grupului de experți. Participarea consolidează rolul societății civile din România în definirea politicilor europene privind drogurile și apărarea drepturilor persoanelor consumatoare.
3. Prevenirea HIV în comunitate și în școli
În noiembrie, cu ocazia Săptămânii Internaționale a Testării, echipele ARAS au derulat activități de testare și informare în comunitate.
În cadrul Săptămânii Altfel, voluntarii ARAS au susținut sesiuni de educație pentru sănătate și reducere a riscurilor în două licee din București- Colegiul UCECOM „Spiru Haret” și Colegiul Tehnic Media- contribuind la creșterea nivelului de cunoștințe despre prevenirea HIV și ITS în rândul tinerilor.
4. Pregătirea viitoarei generații de profesioniști
ARAS a participat la Târgul de carieră în asistență socială – Dialog între formare și practică profesională, alături de Colegiul Național al Asistenților Sociali, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială- Universitatea București și UNICEF România, prezentând oportunități de implicare în programe de prevenire HIV și de sprijin pentru persoanele vulnerabile.
De asemenea, la Penitenciar- Spital Jilava, ARAS a oferit sesiuni de formare pentru personalul medical în consiliere HIV, consolidând calitatea serviciilor oferite persoanelor private de libertate.
La conferința Health Forum III, ARAS a adus în discuție, prin intervenția Lianei Velica, provocările majore cu care se confruntă persoanele care trăiesc cu HIV în România și nevoia de politici coerente pentru a le îmbunătăți calitatea vieții.
5. Contribuție la agenda științifică HIV la nivel regional
Între 6- 8 noiembrie, ARAS a participat la a 9-a ediție a Central and Eastern European Meeting on Viral Hepatitis and HIV, organizată la București, contribuind la dezbateri privind prevenirea și tratamentul HIV și hepatitelor virale.
În acest context, Mihai Lixandru a prezentat lucrarea „Community-based PrEP programs in Romania”, evidențiind rolul crucial al organizațiilor comunitare în extinderea accesului la PrEP (Profilaxie pre-expunere HIV) și în atingerea obiectivului ZERO noi cazuri de HIV.
Prin aceste inițiative, ARAS își reafirmă rolul de actor cheie în răspunsul național la HIV și de partener activ în cadrul HIV Outcomes România– de la prevenire și reducerea riscurilor, la advocacy și formarea profesioniștilor care lucrează direct cu persoanele vulnerabile și cu comunitatea persoanelor care trăiesc cu HIV.