Europarlamentarii cer un Plan European de Acțiune pentru HIV/SIDA

December 18, 2025

În contextul pregătirilor pentru evenimentele dedicate Zilei Mondiale SIDA, HIV Outcomes împreună cu partenerul strategic UNITE- Parliamentarians Network for Global Health, a lansat Campania de Comunicare a Membrilor Parlamentului European (MEPs).

Un video special, publicat pe website-ul HIV Outcomes Europe, reunește șase europarlamentari din grupuri politice diferite, membri ai Informal Working Group on HIV/AIDS, care solicită în mod public:

Adoptarea unui Plan European de Acțiune pentru HIV/SIDA

În mesajele lor, europarlamentarii subliniază urgența revitalizării leadership-ului european pentru a combate inegalitățile, stigma și pentru a accelera progresul către obiectivul 2030.

Cei șase membri ai Parlamentului European implicați, sunt: Vytenis Andriukaitis (S&D, Lituania), Krzysztof Śmiszek (S&D, Polonia), Romana Jerković (S&D, Croația), Maria Walsh (EPP, Irlanda), Rasmus Nordqvist (Greens/EFA, Danemarca) și Marc Angel (S&D, Luxemburg)

Vă invităm să urmăriți mesajul video pentru a amplifica acest apel esențial.

În 2025, când HIV Outcomes marchează 10 ani de existență, vom continua să promovăm la nivel European și național, necesitatea acestui Plan European de Acțiune- un instrument crucial pentru o reacție eficientă, echitabilă și durabilă la HIV în întreaga Uniune Europeană.