Raportul evenimentului co-organizat de HIV Outcomes cu membrii Parlamentului European

April 15, 2025

În decembrie, europarlamentarii Vytenis Andriukaitis și Tomislav Sokol, susținători ai inițiativei HIV Outcomes, au găzduit un mic dejun de lucru în Parlamentul European din Strasbourg, la care cinci europarlamentari din diferite grupuri politice s-au alăturat medicilor specialiști, cercetătorilor și reprezentanților persoanelor care trăiesc cu HIV, pentru a solicita un Plan de Acțiune al UE pentru HIV/SIDA.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu HIV Outcomes, Societatea Europeană de Medicină Clinică a SIDA (EACS) și Rețeaua Parlamentară UNITE pentru Sănătate Globală.

Obiectivele evenimentului

  • Promovarea prioritizării problemelor legate de HIV în noul Parlament European și în cadrul Comisiei Europene, solicitând adoptarea unui Plan de Acțiune al UE privind HIV/SIDA.
  • Creșterea nivelului de înțelegere al europarlamentarilor asupra problemelor legate de HIV și încurajarea acestora în a introduce subiectul HIV pe agenda de sănătate publică a Parlamentului.
  • Abordarea nevoilor complexe ale persoanelor care trăiesc cu HIV, inclusiv comorbiditățile, stigmatizarea și discriminarea, sănătatea mintală și promovarea îmbătrânirii sănătoase.

Discuția s-a desfășurat în contextul Apelului lansat de l HIV Outcomes pentru un Plan de Acțiune al UE privind HIV/SIDA, care solicită Uniunii Europene să își respecte angajamentul față de Obiectivul de Dezvoltare Durabilă (ODD) 3.3 și să elimine epidemia de SIDA până în 2030.

Participanții au subliniat importanța crucială a adoptării unui astfel de Plan de Acțiune și au cerut măsuri concrete, care sunt rezumate mai jos.

Principalele subiecte ale discuției:

  1. Provocările legate de finanțare și politici- Bugetele reflectă prioritățile politice. Finanțarea trebuie restaurată și extinsă pentru a elimina lacunele în îngrijirea HIV, pentru a susține drepturile omului în sistemul de sănătate și pentru a stimula schimbări semnificative.
  2. Eforturile comune, un punct forte– Unirea eforturilor reprezentanților dintre mediul academic, sistemele de sănătate, comunități și factorii de decizie de la nivelul statelor membre și din întreaga Europă, reprezintă cea mai puternică metodă de combatere a stigmatizării, îmbunătățire a îngrijirii și generare a unei schimbări durabile în lupta împotriva HIV.
  3. Standardizarea îngrijirii HIV în întreaga Europă și managementul comorbidităților – Deși progresele medicale au îmbunătățit speranța de viață a persoanelor care trăiesc cu HIV, îmbătrânirea cu HIV implică nevoi complexe de îngrijire medicală, pe care multe clinici din Europa nu sunt pregătite să le abordeze. Acest lucru se datorează adesea instruirii insuficiente, stigmatizării persistente și concepțiilor greșite. Pentru a face față acestor provocări, EACS a dezvoltat un proiect privind Standardele de Îngrijire, o resursă esențială pentru un Plan de Acțiune al UE privind HIV/SIDA. A fost subliniată necesitatea unor protocoale unificate și a unei mai bune integrări a comorbidităților, inclusiv a sprijinului pentru sănătatea mintală, în îngrijirea HIV.
  4. Eliminarea stigmei și discriminării legate de HIV– Formarea cadrelor medicale și a profesioniștilor din domeniul sănătății, aplicarea fermă a prevederilor anti-disciminare din legislație și intensificarea campaniilor de conștientizare, precum „Nedetectabil = Netransmisibil” (Undetectable = Untransmittable), sunt esențiale pentru eliminarea acestor bariere în accesarea îngrijirilor pentru sănătate, pentru îmbunătățirea înțelegerii publice și garantarea accesului echitabil la îngrijire.
  5. Drepturile omului- Partenerii au subliniat importanța drepturilor omului în îngrijirea HIV, cerând o aliniere mai strânsă la valorile UE privind egalitatea și justiția socială. Stigmatizările multiple agravează dificultățile pacienților și contribuie la rata ridicată (50%) a diagnosticării tardive, care a rămas neschimbată în ultimul deceniu. Astfel, ca măsură  vitală s-a propus aderarea UE la Parteneriatul Global pentru Eliminarea Stigmatizării HIV.
  6. Colectarea datelor și protecția confidențialității- Susținerea colectării  responsabile de date ale persoanelor care trăiesc cu HIV au fost subiecte centrale, mai ales în contextul digitalizării sistemelor de sănătate. S-a subliniat importanța unui sistem de renunțare (opt-out) în legislația viitoare a Spațiului European de Date Medicale (EHDS), oferind pacienților dreptul de a refuza partajarea datelor lor de sănătate. Transparența, încrederea și măsurile stricte de securitate sunt esențiale pentru protejarea confidențialității și prevenirea discriminării. Aceste sisteme pot îmbunătăți calitatea și accesibilitatea datelor, susține monitorizarea calității vieții și optimiza intervențiile medicale.

Discuțiile au subliniat necesitatea unei abordări cuprinzătoare, colaborative și bine finanțate pentru a face față provocărilor continue legate de îngrijirea și politicile HIV în Europa. Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), mai multe țări europene sunt în afara traiectoriei corecte și nu vor atinge obiectivele UNAIDS pentru 2030, dacă nu se vor intensifica eforturile în toate domeniile, de la prevenție la îmbunătățirea calității îngrijirii medicale în regiune.

Cu toate acestea, prin prioritizarea politicilor privind HIV/SIDA, Uniunea Europeană poate oferi un exemplu de bună practică și poate demonstra că atingerea acestor obiective este posibilă.

Mai mulți actori europeni au evidențiat necesitatea de a acorda prioritate politicilor HIV, inclusiv delegațiile României, Poloniei și Spaniei, care au prezentat un Apel la Acțiune la nivel european și național în cadrul reuniunii Consiliului Miniștrilor Sănătății EPSCO, din 21 iunie 2024.

Concluziile Comitetului de Coordonare al HIV Outcomes

Prin alocarea unei finanțări adecvate, consolidarea colaborării între multiple părți interesate, combaterea discriminării, standardizarea îngrijirii HIV la nivel european și implementarea unor sisteme robuste de colectare a datelor, Uniunea Europeană poate continua să fie un lider global în îmbunătățirea calității vieții în relație cu sănătatea pentru persoanele care trăiesc cu HIV.

Aceste acțiuni, complementate de un advocacy susținut și de voință politică reală, sunt esențiale pentru a asigura un progres pe termen lung și pentru a atinge obiectivul ONU de eliminare a HIV/SIDA până în 2030.

Raportul complet poate fi accesat aici.